Turism Ecologic

Autentificare

Newsletter

Aboneaza-te la Turism Ecologic.


04 Mai
Luni
Voluntari

Sfaturi pentru o vacanţă prietenoasă cu mediul

Reprezentanţii organizaţiei World Wildlife Fund for Nature (WWF) fac un apel către turiştii care se pregătesc pentru vacanţa de vară, oferindu-le mai multe soluţii pentru o călătorie cât mai ecologică.

Una dintre primele propuneri avansate de organizaţia de mediu vizează alegerea unor hoteluri care participă la programul „Fii atent la natură”. Aceste unităţi de cazare, în schimbul sumei modice de un euro, îşi iau angajamentul de a contribui la programele de conservare a naturii.

De asemenea, susţinătorii vacanţelor eco recomandă destinaţiile turistice care au sisteme eficiente de tratare a deşeurilor, cele care au mecanisme de reciclare. Totodată, sunt de preferat unităţile de cazare care folosesc surse de energie regenerabilă, cum sunt energia solară ori hidroelectrică.

Nu în ultimul rând, reprezentanţii WWF atrag atenţia asupra suvenirelor cumpărate în timpul călătoriilor. „Trebuie să fim atenţi ca obiectele să nu fie făcute din specii periclitate”, spun cei de la WWF.

Propuneri „verzi”

Alegerea companiilor de turism care au oferte de ecoturism ce urmăresc dezvoltarea durabilă

Limitarea consumului de energie prin evitarea utilizării excesive, atunci când nu este cazul, a aparatelor de aer condiţionat ori a celor de ventilaţie

Folosirea bicicletei în locul maşinii pentru excursiile zilnice, opţiune care, dincolo de avantajele faţă de mediu, permite admirarea îndeaproape a peisajelor

Sursa: Adevarul

, ,


Etichete:

Lasa un comentariu



Copyright 2007 Turism Ecologic este un proiect EcoSemnal - Gazduit pe servere dedicate SimpliQ - Optimizare de SEO IBB