Luni
VoluntariPrimul hotel ecologic de pe litoralul Mării Negre
Comenteaza pe Forum |
Hotelul Saturn din staţiunea cu acelaşi nume a primit săptămâna aceasta eticheta ecologică europeană pentru serviciile de cazare turistică. Este primul hotel din România care a primit o astfel de clasificare de la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD).
Autorităţile au încercat să îi stimuleze pe patronii hotelurilor încă de anul trecut în transformarea serviciilor într-unele ecologice, cu o grijă mai mare faţă de mediul înconjurător.
Gândit în prima fază ca un simplu loc de cazare, conducerea hotelului Saturn a aflat despre posibilitatea obţinerii etichetei ecologice şi a hotărât să întocmească un dosar pentru a deveni un hotel ,,verde”. Dintr-un total de 84 de criterii obligatorii şi facultative, hotelul Saturn a reuşit să îndeplinească toate cele 37 de cerinţe obligatorii şi alte 21 facultative.
Criteriile se axează pe reducerea consumului de energie electrică şi de apă, folosirea redusă a substanţelor chimice şi pe colectarea selectivă a deşeurilor. Obţinând 30,5 puncte, aproape dublu faţă de minimul necesar, hotelul a primit eticheta ecologică şi demonstrează că prin serviciile oferite se încearcă protejarea mediului.
În străinătate, mai mult de jumătate din turişti aleg pentru destinaţiile lor un hotel ecologic
Ceremonia oficială în care managementul hotelului va primi ,,eticheta ecologică” a avut loc pe 17 iulie, în prezenta autorităţilor locale şi ale celor de la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile. Georgeta Baican, şeful hotelului, a declarat că turiştii au început să se intereseze din ce în ce mai mult despre serviciile oferite şi să încerce să afle despre ce înseamnă să fii un turist ,,eco”. În străinătate, mai mult de jumătate din turişti aleg pentru destinaţiile lor un hotel care prin serviciile sale respectă mediul. Pentru o noapte de cazare în primul hotel cu etichetă ecologică din România, un turist trebuie să plateasca 543 de lei pentru o cameră pe noapte având servicii all inclusive.
Chiar dacă, prin ,,eco” ne gândim automat şi la o alimentaţie bazată pe produse biologice, fără aditivi şi conservanţi, hotelul se axează, cel puţin pentru moment, doar pe oferirea unor servicii ecologice, un program de alimentaţie ,,bio” neexistând în oferta hotelului.
Facilităţile oferite de cei de la Saturn sunt aparent asemănătoare altor hoteluri de cinci stele: restaurant, cafenele, bar, piscină, sală de conferinţe şi tratamente spa. Singurul care trebuie să aleagă dacă doreşte să aibă o vacanţă ,,verde”, este turistul.
Turiştilor li se oferă carduri prin care pot contribui la reducerea consumului de energie electrică de exemplu, prin faptul că dacă se deschide fereastra, aerul condiţionat se întrerupe. Când se cazează îi rugăm ca atunci când se spală pe dinţi, să închidă apa de la robinet. Sunt lucruri simple, dar este alegerea lor dacă vor sa respecte aceste cerinţe”.
Cu un interes crescând pentru vacanţele eco şi cu un respect al turistului faţă de mediul înconjurător, hotelierii din România vor trebui să îşi reevalueze pachetele turistice existente şi să încerce să ofere alternative şi soluţii ,,verzi”.
Sursa: Hotnews.ro
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Primul hotel cu etichetă ecologică
- Regatul din adâncurile Mării Negre
- Eticheta eco va scuti hotelierii de impozite
- Se înmulţesc caprele negre din Parcul Rodnei
- Ţevi de scurgere devenite hotel sau Hotelul Reciclat
- Ecologia, în luptă cu profitul hotelierilor
Populare
- Vrei sa scrii despre turismul ecologic ? (9)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Geo-turism ca alternativă la eco-turism? (0)
