Luni

Voluntari

Pe drumul verde al Maramureşului

TURISM ECOLOGIC ● Tradiţii, natură, aer curat, mîncare sănătoasă
“Drumul verde al Maramureşului” este un proiect lansat de ecologişti în scopul promovării ideii de mediu curat şi de viaţă sănătoasă.

Caii putere de pe drumul verde al Maramureşului sînt doi: Şoimu şi Lisu. Nu fac vrum-vrum, ci cling-cling din clopoţeii de la gît. Nu scîrţîie din frîne decît un fel de greieri rătăciţi pe marginea drumului, în dimineaţa de vară. La “volan” e Văsălie şi vitezele – parcă tot vreo două – se schimbă după vorba domoală care iese de sub clop. Miroase a pădure şi a rîu nervos de munte, fără urme de gaze de maşini, fabrici şi uzine. Amortizoarele sînt pe bază de fîn, peste care a fost aruncată o cergă. Iar sus, cerul e albastru. De cînd n-aţi mai văzut cerul? Doar cerul, fără capete de beton, oţel sau sticlă, fără avioane care poartă reclame la seminţe sau călători plecaţi la shopping în Dubai.

Iar cînd cărarea se îngustează nimeni nu te calcă pe picioare, nimeni nu se împinge să coboare “la prima”. Doar nişte crengi de alun îţi zgîrie din cînd în cînd tălpile goale, dacă le-ai lăsat să atîrne în afara căruţei. Şi mai bine le-ai lăsa, că alunul e mai deştept decît o programare la salonul de masaj.

Drumul verde al Maramureşului e şi pentru mici, şi pentru mari. Şi pentru obosiţi, şi pentru energici. Traseul ţi-l alegi singur, căci drumul are mai multe variante, în funcţie de cum te ţin plămînii şi ce-şi doresc ochii să vadă. Lăsaţi micul dejun cu E-uri incluse de la hotel pentru altă dată. Ca să prindeţi puteri pentru drum, opriţi-vă la una din pensiunile din satele de pe traseu. Întindeţi pe pîinea făcută la cuptorul din curte nişte unt şi ceva dulceaţă de afine sau de cireşe, care n-au făcut cunoştinţă cu chimicalele înşirate pe borcanul de la supermarket. Laptele nu vine în cutiuţe parfumate şi nici în carton desenat cu văcuţe. Că văcuţa maramureşeanului e plecată deja la păscut şi nu are timp de şedinţe foto. Nu cereţi salamuri pictate cu porci veseli, ca să n-o întristaţi pe maramureşeanca ce a trudit să facă în casă şuncă şi cîrnaţi.

TRASEUL DE PE VALEA MAREI. Dacă din buclele cu care vă îmbie harta drumului verde aţi ales Valea Marei, opriţi-vă întîi la Ocna Şugatag. Punctul de oprire e la Băile Vechi. Faceţi o plimbare la lacurile sărate formate după prăbuşirea galeriilor vechii ocne. Printre ele, ciudatul Gavril, care a păstrat la suprafaţă şi apă dulce. Uitaţi-vă şi-n Tăul fără fund. Legenda spune că adîncimea sa e de nemăsurat, dar geografia o arată la vreo 33 de metri.

Spre vest, drumul vă duce la Hoteni. Ajungeţi un pic cam tîrziu pentru Tînjaua de pe Mara, care se ţine, de obicei, în prima săptămînă din mai. Atunci, sătenii îl sărbătoresc pe cel mai harnic gospodar dintre ei. Cel ales este tras de tinerii din sat cu tînjalele (proţapurile cu care se prind vitele la plug) pînă la rîu, unde se vor scălda. Dacă vă nimeriţi în Hoteni la 2 august, prindeţi-vă în “Hora din şopru” de la casa gospodarului Ion Pop “Popicu”. Dacă vă mai ţin puterile după horit, trageţi o fugă şi pînă la broaştele ţestoase care lenevesc în Tăurile de la Hoteni.

VÎLTOAREA HĂRNICEŞTILOR. Următoarea oprire e la Hărniceşti, unde nu trebuie să rataţi vîltoarea. Dacă nu aveţi vreo cergă de spălat, o să vă mulţumiţi şi admirînd gospodinele. Le găsiţi la vîltoare, cu braţul de cergi, mai ales înainte de sărbătorile mari.

“Fiecare îmi aduce ce poate şi după cum îl lasă inima – ouă, făină, o bucăţică de carne. Nu iau bani pentru spălat”, spune stăpîna vîltorii. Pe maramureşeancă au ajuns-o vremurile, bătăile şi impozitele comuniştilor. Au vrut să-i ia vîltoarea, moara şi piua pe care le moştenise de la soacră. Dar nu s-a dat bătută. Poartă negrul văduvelor, după ce soţul i-a fost omorît. De oameni răi, de oameni invidioşi. Făptaşul nu s-a aflat.

Într-o parte a casei din lemn e vîltorea, care răscoleşte lîna cergilor mai nervos, dar mai blînd decît o maşină de spălat. Lipită de casă e moara pentru porumb, care e vecină cu piua. Acolo se fierb şi se bat ţesăturile din lînă din care încă se mai fac sumanele maramureşene.

S-a luptat pentru moştenirea ei cu toţi, pînă au ajuns-o bătrîneţile şi boala. Acum a vîndut vîltorea, moara şi piua. N-a mai avut pentru cine să le ţină. Copiii au plecat la oraş, unde şi-au făcut rost. Adică vilă în Baia Mare şi serviciu bun.

Dacă aţi reuşit să vă dezlipiţi ochii din apele vîltorii şi aţi înţeles şi cum funcţionează piua, opriţi-vă şi la bătrîna casă Iurca. Are mai bine de două secole de viaţă şi a fost ridicată de un boier din Călineşti.

COVOARE VOPSITE CU PLANTE. Deseştiul e la o aruncătură de băţ. Aici trebuie să vedeţi odăiţa cu obiecte tradiţionale şi covoare făcute în casă şi vopsite natural a doamnei Pop. Vă puteţi aşeza la chiara (un război de ţesut mai mic) meşterit de socrul Mariei Pop. O să vă uite timpul între stejar, cruşin, sunătoare sau coajă de arin. Nu, nu cresc în odăiţă. Trăiesc în covoarele de aici, care şi-au luat culorile doar din aceste plante. Tehnica e migăloasă şi cere timp. Şi pentru făcut, şi pentru admirat. Cu siguranţă nu veţi pleca de aici cu vreo amprentă de vopsea chinezească pe haine.
Sub odăiţa îmbrăcată tradiţional veţi găsi şi farmacia verde a doamnei Pop. Toate produsele sînt făcute din plante.

Dacă ajungeţi devreme în dimineaţă sau pe seară, la Deseşti vă întîlniţi cu ciuperci uriaşe, purtate în coşărci de culegătorii pricepuţi. Ciupercile sînt uscate la laboratorul din sat, apoi călătoresc spre Italia, unde vor fi băgate la conservă.

La Deseşti trebuie să intraţi şi la biserica de lemn “Sfînta Paraschiva”, pictată de Radu Munteanu. A fost ridicată în 1770 şi este declarată monument UNESCO. Nu vă aventuraţi prea mult prin cimitir. Nu umblă strigoi pe acolo, dar dacă nu apucă să vă spună vreun localnic, vă avertizăm noi: la una din margini daţi de “cîinii nănaşei”. Vreo 30 de dulăi. Răi.

SPRE CHEILE TĂTARULUI. După ce aţi trecut prin Mara, unde mai intraţi o fugă la vîltoare şi admiraţi porţile maramureşene din sat, urcaţi pe lîngă rîu spre Cheile Tătarului. Puteţi să daţi o mînă de ajutor oamenilor ieşiţi la cosit sau la strîns fîn. Sau să-i încurcaţi, dar oricum maramureşenii o să vă cheme în casă şi o să vă cinstească cu horincă. Dacă e la vremea amiezii, cît de răcoroasă o fi ea în Maramureş, opriţi-vă la un singur păhărel, ca să nu vi se taie picioarele. Trebuie să mai urcaţi şi barajul de pe rîu. E din piatră naturală, suprapusă, aşa că veţi avea senzaţia că aţi vizitat şi piramidele egiptene, la o dimensiune mai mică.

STRĂINII. Şi oricum, ar fi politicos să nu vi se împleticească limba de la horincă atunci cînd veţi trece pe lîngă grupurile de turişti străini, care vă vor saluta de multe ori cu “Bună ziua” uşor stîlcit, dar repetat din drag de Maramureş şi de oamenii lui.

Dacă vă mai ţin puterile şi n-a apus încă soarele, lansaţi-vă în Cheile Tătarului. Opriţi-vă la stîne pentru caş şi urdă şi admiraţi văcuţele crescute după moda ecologică la una din ferme. Pregătiţi-vă însă de un nou drum pentru întîlnirea cu ele, deoarece în timpul zilei sînt lăsate să-şi aleagă singure păşunea, aşa că veţi avea ceva de urcat şi coborît pînă să le întîlniţi.

La întoarcere, daţi-vă clopul maramureşean mai pe spate şi puneţi umărul la încărcat buşteni în vreo căruţă. Dar după ce v-aţi asigurat că nu sînt furaţi. Dacă credeţi că mai faceţi faţă, acceptaţi un gît din horincă şi o bucată de slană din traista cu merinde a gospodarilor de la lemne.

Desertul costă doar efortul de a coborî din căruţă şi mînjirea degetelor. Pe marginea potecii găsiţi tufe de zmeură şi frăguţe. Dacă e spre toamnă, puteţi culege şi alune de pădure. Pe drumul verde al Maramureşului nu cresc în pahare de plastic sau caserole de supermarket.

Covoare vopsite cu plante
Cînd ajungeţi la Deseşti, întrebaţi de covoarele tradiţionale vopsite natural. Secretul lor cel mare îl ştie Maria Pop. Noi n-am găsit-o acasă, dar o tînără din sat ne-a deschis camera şi ne-a explicat cum ajung pe covoare culorile naturale. “Plantele sînt culese numai într-o anumită perioadă, cînd au pigmentul necesar şi sînt alese numai din zone nepoluate. Din stejar se obţine galben-cacao, din cruşin galbenul intens. Nuanţele de verde se obţin din sunătoare, din lemn dulce sau coada şoricelului. Pentru gri se folosesc mugurii de plop, iar pentru negru – sunătoarea. Roşul apare din scoarţa de arin”, spune maramureşeanca. Covoarele vopsite natural prezentate la Deseşti nu sînt de vînzare, ci doar ca să fie admirate de turişti. “Străinii mai ales uită să mai plece, tot uitîndu-se la culori şi la motivele de pe covoare”, spune maramureşeanca. Cei care comandă un covor ţesut în casă şi vopsit natural plătesc aproximativ 250 de euro un metru liniar.

La Irina, fără E-uri
Dacă pe drumul verde simţiţi miros de pîine proaspăt scoasă din cuptor, atunci v-aţi nimerit prin faţa casei Irinei Oancea, din Deseşti. Pensiunea “La Irina” este recomandată de organizatorii drumului verde pentru produsele naturale pe care le oferă. Pîinea de casă se face cu făină, apă, lapte, ouă şi drojdie. Produsele folosite sînt din gospodăria proprie. Turistele mai gospodine pot ajuta la frămîntarea pîinii, iar cele care sînt şi curajoase pot potrivi tăvile, cu ajutorul unei lopeţi, în uriaşul cuptor de cărămidă din curte. Cei care vor doar să admire o pot face legănîndu-se în scrînciobul din lemn din curte. Tot în cuptorul de cărămidă se fac, în tăvi, bucăţile de carne de pui, vită sau miel. Acolo se pregăteşte şi bulzul, care are brînză şi smîntînă obţinute tot în gospodărie. În aşteptarea mesei, domnii pot bea o horincă tradiţională, iar doamnele – vişinată, cireşată, afinată sau zmeurată făcută în casă, fără nici un fel de botez cu chimicale. Pentru cei care vor apă, ea este adusă de la izvor în cofere mari. Înainte de ciorbă, vine un platou cu şunculiţă făcută în casă, ceapă şi roşii. Legumele sînt mari, uneori brăzdate sau pătate, cu o culoare şi un gust pe care nu o să le găsiţi la cele “de Turcia”, pentru că nu au fost tratate chimic. Un prînz cu ciorbă de văcuţă sau supă de pui cu tăiţei făcuţi în casă, friptură, sarmale sau orice mîncare tradiţională doriţi, plus un desert cu plăcinte, costă cel mult 30 de lei. Nu există porţii, fiecare îşi ia cît doreşte. În preţ sînt incluse şi horinca şi vişinata. Dacă vreţi să mîncaţi cireşe din copacul din curte, nu plătiţi nimic. Pensiunea nu stochează mîncare gătită la frigider şi nu congelează ciorbele. Produsele sînt proaspete şi durează cam o oră de la sosirea oaspeţilor pentru a fi preparate. Irina a fost apreciată la tîrgurile de produse naturale la care a participat pentru pîinea de casă pe care o face, dar şi pentru dulceţuri sau tăiţei. Pensiunea oferă şi cazare – o cameră costă între 80 şi 100 de lei. Masa este servită în foişorul din curte, unde veţi sta pe bănci din lemn acoperite cu cergi. Dacă aveţi nevoie de un ghid pe drumul verde, puteţi apela la Vlăduţ, băieţelul de 10 ani al familiei. Nu sînteţi taxat pentru serviciile de ghid şi vă puteţi baza pe cunoştinţele lui.

Un mediu curat
“Drumul verde al Maramureşului” a fost lansat de asociaţia EcoLogic din Baia Mare. Reuneşte mai multe trasee, care pot fi făcute pe jos sau cu mijloace de transport nemotorizate: căruţă (sanie, iarna), bicicletă. Primul traseu a fost inaugurat în 2006, sub titlul “Drumul moştenirii maramureşene”. Scopul proiectului “verde” este de a promova un mediu curat şi un stil de viaţă sănătos. Cazarea se poate face la pensiunile de pe traseu, la preţuri între 80 şi 120 de lei pe cameră. Tot de la pensiuni puteţi să cereţi bicicletă sau informaţii pentru închirierea unei căruţe. Tariful pentru o zi cu căruţă se negociază. În funcţie de sat, de lungimea traseului ales şi de cît sînt conectaţi căruţaşii la preţurile occidentale, puteţi plăti între 100 şi 300 de lei pe zi. Intrarea la obiectivele de pe traseu este gratuită. Dacă aveţi nevoie de un sfat pentru vacanţă sau de o îndrumare pe traseu, vă va ajuta Edit Pop, preşedintele asociaţiei EcoLogic şi coordonator al World Wildlife Fund pentru Maramureş. Coordonatele asociaţiei: , , telefon: 0262-22.66.11; mobil: 0745-33.20.22. Hărţile traseelor de pe drumul verde le găsiţi la: http://www. maramuresgreenways.ro.

Sursa: Jurnalul National

educatie ecologica, maramures, turism ecologic