Luni

Ecoturism la Fefeleagul

Comenteaza Mai 4, 2009 – 9:45 am | Comenteaza pe Forum | Trimite prin Y!M | Trimite prin email | Tipareste |

GREU LA DEAL CU CALUL • Urmaşul fefeleagăi încearcă să atragă turişti la detunate
Urmaşii Fefeleagăi din nuvela lui Ion Agârbiceanu s-au ruşinat generaţii de-a rîndul că au printre înaintaşi o aşa sărăcie de femeie, de care a mai auzit şi toată lumea. Vetălău, un stră-stră- strănepot, face din numele de Fefeleaga un brand cu care atrage turiştii la poalele Detunatelor.

Cui nu i s-a rupt inima de compasiune citind rîndurile lui Agârbiceanu în care o nenorocită de femeie, căreia viaţa i-a luat bărbatul şi copiii, cară zi de zi ca un Sisif piatră de pe un deal, ajutată de o mîrţoagă de cal, ultimul ei sprijin. “Dii, măi, Batore, diiiii!” Urmaşul Fefeleagăi la a şasea generaţie cară astăzi pe priporul pe care a fost vechea casă a străbunicii sale, cu un cal în putere, bagajele turiştilor pe care drumul i-a înmuiat. Ca să ajungi la popasul Fefeleagului şi de acolo, mai sus, la Detunatele sculptate ca nişte degete de Rodin, îţi trebuie răbdare şi putere.

PORTRET DE FEFELEAG. Bărbatul vorbeşte iute, îţi caută privirea şi te ia pe ocolite pînă-ţi dă toată încrederea unei discuţii. David Vetălău, fost miner, e slab, cu ochii de culoarea pămîntului şi riduri accentuate pe faţa muncită. Multe săpate de cele trei femei care i-au trecut ca nişte furtuni prin viaţă, a doua lăsîndu-i un odor de fată, bălaie şi cu ochii albaştri, care cunoaşte muntele ca pe şura din spatele casei. Totuşi, numărul nevestelor nu e mare, zice omul, că un bunic al lui a trăit cu 17 femei şi rău nu i-a fost. Fefeleagul vorbeşte mult de viaţa trăită la Mina Livezeni, de mineriadele care l-au marcat pe viaţă şi simte nevoia mereu să ia apărarea minerilor chiar dacă nu aduce nimeni vorba de ei. Vorbele îi sînt amestecate despre vremurile alea tulburi, acuma caută să se limpezească la cei 57 de ani ai lui şi merge din cînd în cînd singur pînă la Detunatele măreţe. “Acolo simt că viaţa e alta”, povesteşte, în vreme ce nevasta, o femeie voinică ce a speriat într-o iarnă un lup ce-i ieşise în drumul spre popas, perpeleşte plăcinte buciumănene, cu brînză, ceapă şi mărar. Şi încă ceva ce nu spune nimănui, ca să nu furăm reţeta locului. În curtea care se învecinează cu pădurile de brazi şi poienile dulci de munte, Fefeleagul scos din mină a învăţat să facă agroturism.

SPRE POPAS. Natura l-a ajutat cît a putut. Şi-a dezvelit stîncile, pe altele le-a îmbrobodit prin contrast: faţă în faţă cu Detunata Golaşă vezi Detunata Flocoasă, care, atunci cînd se acoperă de abur, vesteşte ploaia. La poalele Detunatei Golaşe sînt doi gheţari, frapiere naturale în zăpuşeala verii. Dar pentru toată frumuseţea a pus un preţ: ca să ajungi la popas, trebuie să urci un sfert de oră pe un drum prin pădure care scoate sufletul din orăşenii obişnuiţi cu asfaltul. Aşa că Vetălău îi mai ajută cu un cal, cu spinarea pentru a-i duce să-i cazeze. “Avem cazare pentru toate gusturile: în camere pot caza cam 8 oameni, iar în şură, adică la pensiunea «Tri paie», numai căte doi”, glumeşte bărbatul.

TURISM CA PE VREMEA STRĂBUNICII. După ce urci o cărare pieptiş prin soarele fierbinte, zici că răcoarea pădurii mai uşurează drumul. Sari trei pîrleazuri, timp în care abia mai apuci să-ţi arunci privirea spre dealurile verzi-verzi de-ţi vine să muşti din ele. Şi spre casele adunate ca un stol de vrăbii speriate, între văi. Femeia Fefeleagului ne arată buşteanul pe care se odihneşte de obicei cînd urcă cu poveri mari în spate. “Uite, la răspîntia asta mi-a trecut prin faţă astă iarnă o căprioară. Şi-n urma ei văd lupul. S-a uitat la mine şi nu ştia încotro s-o mai apuce. Ş’apăi cînd am ţîpat o dată la el «Da’ ce-ţi trebuie, măi?», şi-o văzut de drum”, rîde cu tot pieptul femeia pe care n-ai cum să n-o crezi la cît e de voinică. După ce se răresc copacii, se iţeşte o casă înconjurată de leagăne şi măsuţe şi scaune de lemn. La popas, turiştii sînt îndrumaţi pe cărările cele mai scurte spre frumuseţile din jur, primesc o plăcintă şi un păhărel cu pălincă de mere, ca să prindă inimă la drum şi apă rece din fîntînă. Pentru copii, bărbatul a construit mai multe hinturi, adică leagăne. “Mulţi vin aici cu cortul. Anul trecut au venit nişte canadieni şi au zis că, dacă ar avea ei Detunatele, tot Montrealul ar trăi de pe urma turismului”, spune bărbatul textul pe care l-am auzit în toate locurile frumoase întîlnite pînă acum. Că potenţial este, dar nu se vrea. Omul zice că a încercat: şi-a făcut un foişor, o scenă, a pus curent electric, apă într-un bidon uriaş care să semene cît mai mult a civilizaţie. “De-aş avea cîte un leu cîte cuie am cărat cu spatele ca să fac ceva la casa asta…”, se gîndeşte cu nostalgie nevasta, mama Luci, cum îi zice fetiţa. Timp de cinci ani a reuşit să încropească un festival de muzică populară la popas. A cărat trompetele şi toate instrumentele muzicanţilor cu calul, că altfel nu se putea. Anul ăsta “politica” îl împiedică să mai ţină festivalul care a adunat şi cîţiva actori, figuri mai importante din judeţ. “La anul, doar să mor şi să nu fac iar festival”, se jură aprig.

GENEALOGIE. Ceva spoială de management şi turism l-au învăţat că numele Fefeleagăi, de care toţi ai lui au fugit, poate fi un agaţament perfect pentru turişti. Acuma lumea zice că vine la Fefeleagul, că altfel nu-l ştiu. Supărarea strănepotului la a şasea generaţie al femeii care căra bolovani cu mîrţoaga e că în sat, în Bucium Saşa, s-a ridicat o casă care, chipurile, ar fi aparţinut femeii. “Nu e nimic autentic acolo. Nici măcar locul. Dacă făceau ceva şi ar fi vrut să atragă turişti, mai bine ridicau casa aia de lemn în sat”, spune Vetălău. Şi, ca să ne arate ce înseamnă autentic, scoate o bundă scorţoasă de vreme, o pereche de opinci care ar fi fost ale bărbatului Fefeleagăi şi corfele – un fel de şa de lemn cu desagile incluse cu care aceasta a cărat piatra. “Dar de fapt nu căra doar piatră. Căra firimiturile de minereu ce rămîneau de la oamenii înstăriţi care aveau mine de aur particulare. Aşa mai făcea şi ea un ban, ducea piatra la spart, apoi la ales cu şaitrocul, la şteampuri. Nu a rămas nici o poză cu ea din vremea aia şi la cît era de săracă… Cică era o femeie uscată la chip, slabă. Într-adevăr i-a murit o fată cînd era mică rău, dar şi un băiat mai tîrziu prin Siberia. Doar trei din şase cîţi a avut au apucat să crească”, povesteşte Fefeleagul.

Cît vezi cu ochii în jurul popasului, e pămîntul urmaşului femeii făcute celebră de Agârbiceanu. Cum din sărăcia aceea cruntă a strămoaşei a ajuns să aibă zeci de hectare pămînt. “Păi, bunicul meu a fost ginerele Fefeleagăi. El era înstărit şi ne-am îmbogăţit pe partea asta”, se scuză parcă omul. De opt ani de cînd se află la poalele Detunatelor, Fefeleagul se încăpăţînează cu aceeaşi îndîrjire ca strămoaşa lui să urce panta abruptă a agroturismului, deşi acum recunoaşte că munceşte mai mult în pierdere. “Am un bar unde preţurile sînt cam ca în sat. Ce cîştig că-mi rup spinarea? La cazare nu iau mare lucru, pentru camparea corturilor în curte iau 5 lei. Am cerut Primăriei fonduri să mă promovez de 10 milioane de lei vechi. N-am văzut nimic. Cînd am urcat aici, la toţi le era ruşine că sînt nepotul Fefeleagăi. Acuma am reuşit să mai schimb ceva şi nu mă las”, vorbeşte cu obidă Vetălău.

Monumentele naturii

La Detunate, splendidă rezervaţie a naturii, ajungi greu. Dar, odată ajuns, te minunezi de minunea sculptată în stîncă din faţa ochilor. O orgă uriaşă din coloane de bazalt sau nişte degete unite ridicate spre cer se arată într-o parte. Faţă în faţă cu Detunata Golaşă se găseşte Detunata Flocoasă, o măgură uriaşă împădurită atît de stufos cu pin, că cei de la popas spun că-l ţin o săptămînă pe mîncare şi băutură gratis pe cel care va reuşi să mearga pînă în vîrful ei.

Sursa: Jurnalul National